Nicușor Dan a declarat vineri, 30 mai, că intenționează să numească un judecător apolitic la Curtea Constituțională, în contextul în care, în luna iunie, expiră mandatele a trei membri ai CCR. Deocamdată, șeful statului a refuzat să numească o persoană.
„Nu în momentul acesta, dar o să am mai multe discuții pe subiect”, a răspuns președintele, întrebat de jurnaliști dacă are deja un candidat pentru funcția de judecător constituțional.
Nicușor Dan a subliniat că independența politică a celor care compun Curtea Constituțională este esențială: „Cred că CCR trebuie să fie cât mai echilibrată și o să vedeți, numirea mea o să fie apolitică”, a adăugat acesta.
Mandatele a trei judecători, aproape de final
Mandatul de 9 ani al trei judecători constituționali – Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga – va expira în luna iunie. Cei trei au fost decorați de fostul președinte Klaus Iohannis cu puțin timp înainte ca acesta să-și anunțe demisia.
Conform legii, președintele României, Senatul și Camera Deputaților desemnează fiecare câte un judecător la Curtea Constituțională.
Nicușor Dan a reiterat o temă susținută în campania electorală, când a promis că va milita pentru modificarea legii de funcționare a CCR, astfel încât doar magistrații cu experiență să poată fi numiți judecători constituționali.
Critici la adresa CCR pentru secretizarea averilor
Președintele a criticat decizia recentă a Curții Constituționale, care prevede că declarațiile de avere și interese nu mai trebuie să includă bunurile și veniturile soților și copiilor demnitarilor.
„Este o decizie surprinzătoare și în contradicție cu un principiu esențial al democrației – transparența”, a declarat Nicușor Dan. Acesta a cerut Parlamentului să corecteze rapid eventualele lacune legislative care au stat la baza deciziei CCR.