Piața Griviței din Constanța a fost închisă temporar de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor din cauza mai multor nereguli, printre care prezența gândacilor în spațiile de depozitare a produselor, acoperișul afectat de mucegai și infiltrațiile de apă.
Pentru aceste abateri, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, însumând 36.500 de lei, alături de nouă avertismente. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a comercializării unor produse în valoare de aproximativ 4.300 de lei, precum și retragerea definitivă de la vânzare a unor produse alimentare neconforme în valoare de 8.500 de lei. Principalele deficiențe constatate au fost lipsa documentelor de proveniență și erorile în informarea privind calitatea și țara de origine a produselor, în special legume și fructe.
Compania care administrează piața, S.C. Confort Urban SRL, a fost sancționată cu două amenzi în valoare de 10.000 de lei și a fost dispusă suspendarea temporară a serviciilor până la remedierea problemelor, au anunțat reprezentanții CJPC Constanța.
Printre neregulile identificate se numără prezența excesivă a insectelor, în special a gândacilor, în zonele de depozitare și pe tarabe, pavimentul murdar, cu urme de lichide provenite din fermentarea legumelor, și acoperișul cu urme de mucegai și infiltrații de apă.