Ministerul Educaţiei, prin Agenţia de Credite şi Burse de Studii, organizează concurs pentru acordarea burselor în străinătate pentru studii universitare de masterat, de doctorat, dar şi pentru stagii postdoctorale şi de cercetare.

La concursul naţional pot participa cetăţenii români, cu domiciliul stabil în România, din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular acreditate, din Academia Română şi din institutele de cercetare din subordinea sau din structura acestora, care se încadrează în una din următoarele categorii: studenţi în ultimul an la studii universitare de licenţă, studenţi la studii universitare de masterat, studenţi – doctoranzi, cadre didactice titulare din instituţiile de învăţământ superior de stat şi particular acreditate, cercetători.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, vor fi acordate mai multe burse, durata cumulată fiind:

* 340 de luni pentru stagii de studii universitare de masterat şi de doctorat;

* 200 de luni pentru stagii postdoctorale şi de cercetare.

„Concursul naţional pentru acordarea acestor burse se desfăşoară conform Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului naţional de acordare a burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat şi de doctorat, pentru stagii postdoctorale şi de cercetare, aprobat prin ordinul nr. 3.790/2023”, afirmă sursa citată.

Vezi și Ministerul Educației Naționale amendat cu 10.000 de lei pentru eliminarea bursei de ajutor social din mediul rural

Înscrierea la concursul naţional se face prin depunerea unui dosar de candidatură la Registratura Agenţiei de Credite şi Burse de Studii, prin transmiterea acestuia prin poştă, curier sau online, la adresa dosare.candidatura@roburse.ro, până la 2 mai 2023.

Articolul Ministerul Educaţiei – concurs pentru acordarea burselor în străinătate apare prima dată în Pedagoteca.