Procurorii au dispus plasarea medicului sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă după ce a făcut trei operaţii în urma cărora pacientele au suferit complicaţii medicale şi au rămas cu probleme estetice grave şi permanente, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, citat de RepublicaOnline.

Ancheta vizează trei operații pe care le-a efectuat chirurgul plastician în ultimii trei ani. Prima a avut loc în 7 ianuarie 2021, într-o clinică din București. Medicul trebuia să efectueze intervenţii chirurgicale de tipul „reducţie mamară cu implant de silicon” şi „abdominoplastie”, dar în urma operațiilor au rezultat complicații medicale și prejudicii estetice grave și permanente, arată procurorii.

A doua a avut loc în 3 decembrie 2022 într-o clinică din Constanța. În acest caz, medicul trebuia să efectueze o „mastopexie”, iar în urma ei au rezultat prejudicii estetice grave și permanente.

Un incident similar a avut loc în 10 octombrie 2023, în București, când medicul a făcut tot o „mastopexie” care s-a încheiat cu medicale și prejudicii estetice grave și permanente.

Procurorii au percheziționat în 29 decembrie 2023 clinica medicală din Constanța unde lucrează medicul și au ridicat înscrisuri medicale referitoare la persoanele vătămate și două telefoane, transmite parchetul.

Luni, 29 ianuarie, procurorii au dispus urmărirea penală sub control judiciar a medicului, iar cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.