Premierul Marcel Ciolacu şi-a început miercuri, 15 mai, discursul de la deschiderea evenimentului „DP WORLD-20 de ani de eficienţă şi inovaţie în România”, de la Constanţa, cu formularea „onorată instanţă”, dar s-a corectat imediat.

DP World, companie multinațională de logistică din Emiratele Arabe Unite, a anunțat miercuri, 15 mai, deschiderea a trei locații majore în România, două în Portul Constanța și una la Aiud. Investițiile numai din aceste trei locații vor depăși 130 de milioane de euro.

Șeful Executivului a fost invitat la microfon pentru a vorbi despre viziunea strategică și despre ce înseamnă investițiile arabe.

„Mă numesc Marcel. Excelența voastră Sultan Ahmed bin Sulayem, stimate domnule ministru, Excelența voastră domnule ambasador Sultan Mohamed Majed Al Ali, doamnelor și domnilor, onorată instanță…”, a citit premierul, care apoi s-a corectat zâmbind: „Asistență, scuzați-mă. Cred că este din ciclul gafelor care se mai fac”.

„Sunt convins că noile proiecte vor aduce beneficii de substanţă economiilor noastre şi vor facilita inter-conectivitatea la nivel european şi internaţional”, a mai spus Marcel Ciolacu, care a precizat că „prezenţa DP World în România se suprapune şi interesului de a dezvolta relaţia bilaterală dintre România şi Emiratele Arabe Unite”.

„Sunt 20 de ani şi investiţii de peste 200 de milioane de euro care au adăugat o nouă dimensiune pieţei noastre de logistică”, a mai punctat șeful Executivului.