Oamenii au ieșit din campusul social Henri Coandă din Constanţa sâmbătă seară, 11 februarie, în jurul orei 21.45, de teama unui eventual cutremur, a informat IPJ Constanța, duminică dimineață. Bărbatul care a apelat numărul 112 și a susținut în mod fals că este un cutremur a fost amendat de oamenii legii.

Polițiștii au fost chemați în sprijinul pompierilor constănțeni, pentru a păstra calmul și siguranța în campusul social Henri Coandă, dar și pentru a „preîntâmpina fapte antisociale”.

Potrivit IPJ, nu au fost afectate ordinea şi liniştea publică, dar bărbatul care a sunat la 112 și a cerut ajutor de urgență reclamând în mod fals un cutremur a fost amendat.

„După intervenția pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, polițiștii l-au sancționat contravențional, în baza Legii nr. 61/1991, cu amendă de 500 de lei, pe bărbatul care a apelat SNUAU 112”, a mai transmis Poliția.