Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) modifică ordonanţa privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară, astfel încât bugetul iniţial aprobat să fie suplimentat şi mai multe firme să se bucure de finanţare.
„Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a publicat spre consultare proiectul de ordonanţă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2022 privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară, aprobată cu completări prin Legea nr. 197/2023. Actul normativ modifică bugetul iniţial aprobat, prin suplimentarea acestuia, astfel încât mai multe firme să se bucure de finanţare”, se arată într-un comunicat al MEAT.
Vezi și 200.000 de euro din partea statului pentru investiţii componenta de economie circulară
Bugetul iniţial alocat schemei era echivalentul în lei al sumei de 8 milioane euro, însă, după suplimentare, acesta va fi de 12,55 milioane de euro. Totodată, se modifică şi numărul beneficiarilor, care creşte la 90.
„Decizia majorării sumelor disponibile a fost luată în urma cererii crescute din partea industriei, în urma sesiunii de depunere a cererilor de finanţare lansată în luna decembrie 2022, fiind depuse 94 cereri de finanţare, din care doar 47 au primit finanţare, urmare epuizării bugetului”, explică reprezentanţii MEAT.
Schema de ajutor de minimis pentru economia circulară are ca obiective:
decuplarea creşterii economice de consumul de resurse naturale prin refolosirea şi reciclarea materialelor deja disponibile în piaţă sub formă de deşeuri,
prelungirea duratei de viaţă a produselor, creşterea gradului de reparabilitate, facilitarea reciclării materialelor componente;
extinderea activităţii de reciclare şi instituirea de instrumente economice de promovare a reutilizării şi de stimulare a simbiozei industriale şi a produselor ecologice.