Partidele de dreapta strâng rândurile și se încearcă crearea unei alianțe, a anunțat Ludovic Orban, președintele partidului „Forța Dreptei”. Acesta a mai spus și că reunță să candideze la prezidențiale și că o va susține pe Elena Lasconi, scrie site-ul canal33.ro.

Partidul „Forța Dreptei” și-a stabilit prioritățile pentru actuala sesiune parlamentară, dar și modul în care va acționa în campania electorală pentru alegerile ce vor avea loc în noiembrie și decembrie.

Fostul premier Ludovic Orban a declarat că se poartă negocieri pentru crearea unei alianțe de centru-dreapta și că sunt șanse mari ca această alianță să se și realizeze.

Orban a spus că principalul obiectiv al partidului pe care îl conduce îl reprezintă demiterea Guvernului Ciolacu și că partidul „Forța Dreptei” va depune în acest sens o moțiune de cenzură. Fostul lider liberal a făcut apel la foștii săi colegi de partid să iasă de la guvernare și să aleagă dacă vor merge alături de PSD sau dacă vor să dovedească faptul că PNL încă este un partid de dreapta.

Un argument al lui Ludovic Orban în a insista pentru demiterea Guvernului îl reprezintă faptul că Marcel Ciolacu va candida la prezidențiale din poziția de premier, ceea ce l-ar avantaja pe liderul PSD.

Greu însă de crezut că Ciucă și ceilalți lideri liberali vor decide să își retragă miniștrii din Guvern, dovadă și recentele declarații ale acestora care au spus că pun pe primul plan stabilitatea politică a țării.

Și Elena Lasconi a făcut apel la liberali să o susțină la alegerile prezidențiale. „Ar fi fost pentru prima dată în istoria României când am fi câştigat din primul tur, cu prima femeie preşedinte”, a spus președinta de la USR referindu-se la o eventuală alianță cu cei de la PNL.