Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, joi seara, că în România de astăzi nu există o democraţie autentică pentru că aceia care, potrivit Proclamaţiei de la Timişoara, ar fi trebuit „să dispară complet” de la butoanele de comandă au rămas pe aceleaşi poziţii, iar „noua nomenclatură şi noua securitate” nu mai folosesc pumnul de fier, ci instrumente mult mai rafinate, încercând să ia partea leului din ceea ce produc cei care muncesc.
Ludovic Orban a remarcat, la Timişoara, că în ultimele două luni nu s-a mai vorbit deloc despre alegerile europarlamentare şi despre provocările pe care le avem ca ţară membră a Uniunii Europene, discuţiile focusându-se pe alegerile locale şi pe administraţie.
„De două luni nu se mai vorbeşte nimic despre Parlamentul European, despre ceea ce trebuie să facă reprezentanţii României în Parlamentul European, nu se mai vorbeşte absolut nimic despre provocările pe care le avem, ca ţară, în cadrul Uniunii Europene şi, mai ales, despre cum putem noi să fructificăm mai bine oportunităţile pe care le avem ca stat membru al UE. Se vorbeşte despre alegerile locale, despre probleme administrative. Astăzi, în România nu este o democraţie autentică. Chiar dacă Revoluţia de la Timişoara a învins, nu a învins deplin, pentru că Proclamaţia de la Timişoara nu a fost transpusă în practică şi cei care în Proclamaţia de la Timişoara ar fi trebuit să dispară complet de la butoanele de comandă ale României au rămas în continuare la acele butoane şi am fost conduşi de noua nomenclatură şi de noua securitate, care au folosit exact aceleaşi mijloace; nu au mai folosit pumnul de fier, ci instrumente mult mai rafinate pentru a sufoca orice om liber şi a împiedica orice fel de opoziţie, încercând să ia partea leului din tot ceea ce produc oamenii care muncesc, care au firme şi profesii liberale în România”, a susţinut liderul Forţa Dreptei.
Ludovic Orban a subliniat că Dreapta Unită nu este USR, nici Forţa Dreptei, nici PMP, ci este doar nucleul în jurul căruia se vor coagula toţi oamenii care vor să trăiască liber în România, care vor o democraţie autentică, cei „care nu mai vor satrapi, jupâni care să îi calce pe gât”, toţi oamenii care vor să fie preţuiţi, să poată reuşi în viaţă prin propriile lor forţe.
„Dreapta Unită este pe câmpul de luptă, dar nu poate câştiga dacă nu vin alături de noi toţi cei care doresc democraţie, libertate, care îşi doresc cu adevărat o Românie care să fie condusă de oameni înţelepţi, cu viziune, corecţi, care vor binele comunităţii”, a precizat Ludovic Orban