Apa caldă va fi oprită în municipiul Constanța între 22 august și 6 septembrie, perioadă în care sunt programate lucrări de întreținere și reparații la instalații ale sistemului de termoficare, a transmis Primăria într-un comunicat, relatează Agerpres.
„În perioada 22.08.2023 – 06.09.2023 se vor opri producerea energiei termice şi furnizarea apei calde de consum către toţi consumatorii racordaţi la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică”, se precizează în comunicat.
Primăria menționează că lucrările de la „instalațiile de producere a energiei termice din CET Palas se impun pentru pregătirea sistemului de termoficare pentru sezonul rece”.
Foto: Hepta