Pentru remedierea unei avarii apărute pe conducta de distribuție cu diametrul de 600 mm, situată pe bd. Tomis (blocurile T1-T2) din municipiul Constanța, echipele RAJA întrerup astăzi, 21 octombrie 2024, furnizarea apei potabile, în intervalul 08:30 – 16:30.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
Bd. Tomis – între str. Soveja și bd. Alexandru Lăpușneanu;
Str. Soveja – sectorul dintre str. Barbu Ștefănescu Delavrancea și bd. Tomis (pe partea stângă);
Bd. Alexandru Lăpușneanu – între bd. Tomis și str. Nicolae Iorga, împreună cu străzile adiacente și punctele termice aferente.
Reprezentații RAJA își cer scuzr pentru disconfortul creat abonaților afectați și îi asigură că echipele de intervenție vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp posibil.