Începând cu data de 15.01.2024, odată cu reorganizarea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, a fost implementat conceptul de “Ghișeu Unic” în relația dintre poliție și comunitate. Acest concept are la bază necesitatea furnizării unui punct singular pentru interacțiunea cu cetățenii, persoanele juridice sau alte instituții, entități publice sau private.
Astfel, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, a fost înființat și este în funcțiune, începând cu data de 5 februarie a.c., Ghișeul Unic, unde persoanele pot depune cereri, sesizări sau documente, sau li se pot elibera documente la cerere. Scopul principal al Ghișeului Unic este de a facilita și simplifica accesul persoanelor la serviciile publice.
De asemenea, la nivelul polițiilor municipale, orașenești și al secțiilor de poliție au fost înființate Compartimentele Dispecerat, Personal de Serviciu și Statistică Judiciară, care vor îndeplini și rolul de Ghișeu Unic.
Atribuțiile polițistului din cadrul Ghișeului Unic sunt următoarele: primirea cererilor, petițiilor și solicitărilor persoanelor fizice/juridice; primirea corespondenței de la operatorii poștali; primirea documentelor pentru eliberarea avizelor, atestatelor, licențelor și autorizațiilor prevăzute de lege în competența instituției (portarmă, sistematizare, sisteme de securitate etc.); programarea cetățenilor pentru audiențe; eliberarea certificatelor de cazier judiciar și a certificatelor de integritate comportamentală.
Programul de lucru cu publicul este de obicei între orele 08.30 și 16.30, cu excepția zilei de miercuri, când ghișeul funcționează între orele 08.30 și 18.30.
Conform legii nr. 280/2023, femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la cinci ani au prioritate la ghișee.