În cadrul proiectului „Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre”, inițiat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), au fost anunțate lucrări de consolidare și modernizare a sediului Detașamentului de Pompieri Constanța – Port și a Centrului de Antrenament pentru Scafandri de Intervenție, amplasat în Portul Constanța.
Acest proiect, finanțat de Banca Mondială și Guvernul României, este planificat să fie finalizat în anul 2027.
Reprezentanții IGSU au declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că „impactul acestei investiții asupra comunității și a mediului este unul pozitiv, iar eventualele inconveniente provocate ca urmare a desfășurării lucrărilor vor fi gestionate astfel încât efectele acestora să fie minime”.
Ca urmare, s-a dezvoltat un Plan de Management de Mediu și Social (PMMS), disponibil pentru consultare pe paginile web ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea”.
Starea actuală a sediului este următoarea:
Clădirea C1, situată în Poarta 5, a fost construită între anii 1975-1976, cu o suprafață de 330 mp, fiind compusă din subsol, parter și trei etaje, și funcționează ca pavilion administrativ.
Conform PMMS, clădirea nu răspunde necesităților Detașamentului de Pompieri și ale Centrului de Pregătire a Scafandrilor de Intervenție, având un număr insuficient de spații destinate activităților colective sau altor funcții specifice. De asemenea, aceasta nu este accesibilă pentru toți și nu dispune de facilități adecvate pentru personalul feminin.
Expertiza unui tehnician autorizat a clasificat clădirea în clasa II de risc seismic. Chiar dacă există o probabilitate redusă de prăbușire în caz de cutremur, elementele precum scările pot fi afectate în urma unui seism major.
Propunerile pentru lucrările de consolidare și modernizare includ:
Redistribuirea spațiilor existente din clădirea C1 pentru a asigura locuri adecvate pentru activitățile sociale.
Modernizarea accesului principal și a celor secundare.
Utilizarea clădirii pentru găzduirea Detașamentului de Pompieri al Portului Constanța, un dispecerat și sediul Centrului de Pregătire a Scafandrilor de Intervenție, cu spații adaptate pentru formatori și scafandrii de intervenție care participă la cursuri.
Dotarea construcției cu rampe de acces și toalete pentru persoanele cu dizabilități, sală de sport, băi separate, vestiare și dormitoare pentru femei și bărbați.