La Cazinoul din Constanța încă se lucrează după ce a fost făcută recepția clădirii

Lucrările de consolidare și restaurare la Cazinoul din Constanța au început în august 2020 și s-au încheiat, oficial, pe 26 martie anul acesta. 

În cadrul unei ceremonii transmise live pe contul de Facebook al Guvernului, Compania Națională de Investiții (CNI) a predat clădirea către Primăria Constanța. La eveniment au participat premierul Marcel Ciolacu și ministrul dezvoltării, Csezke Attila. 

„Cea mai frumoasă clădire de la Marea Neagră – Cazinoul din Constanța, simbol al eleganței de altădată și al rezistenței în fața timpului, a fost redată României”, a anunțat CNI, într-un comunicat de pe site-ul oficial. 

Ultimele finisaje la interior

La câteva zile după recepția lucrării, care a costat 236 de milioane de lei (aproximativ 47 de milioane de euro), gardurile de sârmă încă păzeau Cazinoul de curioși. 

Toalete ecologice, materiale de construcții, barăci – toată organizarea de șantier era prezentă. În interior, lumina era aprinsă, iar muncitorii executau ultimele finisaje. Autoritățile centrale și locale nu au avansat nici un termen la care clădirea va fi deschisă spre vizitare publicului. 

Proprietarii sălilor de păcănele din țara întreagă pot răsufla ușurați. După ampla consolidare și restaurare, Cazinoul din Constanța va avea altă utilizare decât cea a clădirilor omonime din Las Vegas. Vor fi amenajate săli de conferințe, de spectacole, de expoziții, cafenele și o terasă instagramabilă spre mare.  

„Va avea destinație culturală”, a confirmat primarul Vergil Chițac. „Închiriem conform destinației, cum îl întreținem? Altfel, băgăm mâna în buget. Trebuie să facă bani măcar pentru întreținere”, a declarat edilul Constanței, într-un interviu pentru publicația locală replicaonline.ro.

La fel ca în cazul altor mari proiecte de infrastructură, și legat de Cazinou se poartă discuția trecerii acestuia în administrare privată. Costurile de întreținere și funcționare ale unui astfel de obiectiv nu sunt neglijabile, desigur. 

Dar în cazul reabilitării complexe a unui monument istoric de clasă A, nu se pune problema amortizării investiției. Este vorba despre identitate culturală și despre un bun de patrimoniu național, o emblemă care risca să se macine în vânt și ploi, cu lacătul pe ușă. 

Întărit cu 60 de tone de armături

În 2019, când guvernanții au decis să aloce bani pentru salvarea lui, Cazinoul stătea închis de câțiva ani, ca să nu se prăbușească peste vizitatori. 

Refacerea clădirii construite la începutul secolului trecut a fost realizată de asocierea Aedificia Carpați SA, Remon Proiect SRL, Profesional Construct Proiectare SRL și Tehnoinstal SRL. 

Iată cum a arătat proiectul în datele publicate de CNI: 

„Constructorii au restaurat 1.230 de ornamente, peste 1.500 de metri pătrați de marmură, picturi pe o suprafață totală de peste 2.222 de metri pătrați și vitralii pe o suprafață de 154 de metri pătrați. Au fost demolate structuri metalice cu o greutate totală de peste 25 de mii de kilograme. Structura clădirii a fost întărită și au fost folosite armături montate în fundații de aproape 60 de mii de kilograme”. 

Monumentul scos din cutie

Despre vremurile aurorale ale Cazinoului ați putut citi în Libertatea. La fel ca marea reabilitare dirijată de CNI, tot cinci ani a durat și construirea, între 1905 și 1910. Planul inițial a aparținut arhitectului Petre Antonescu, apoi proiectul a fost continuat de arhitectul Daniel Renard, în stilul Art Nouveau (cu floricele și la exterior, și la interior – Casa Mița Biciclista e în același stil). Clădirea a trecut prin lucrări de restaurare în 1934, apoi între 1986-1988. 

Acum, după ce pânzele constructorilor au căzut, Cazinoul arată alb ca o nălucă, învăluit în ceața care coboară în partea dinspre mare a orașului. În celelalte zone ale Constanței e soare, dar pe faleză vântul împinge aburi reci și nu se vede cerul. 

Trecătorii, nu puțini, de pe promenadă își pot face încă poză lângă afișul cu imaginea Cazinoului de pe vremuri. O imagine-prototip mai bej decât realitatea palatului de cretă de pe care varul nou a șters orice urmă a timpului în general. Și a timpului care trece, și a timpului care stă pe loc, așteptând ca pescărușii umblători și aerul sărat să-i dea patină.