Inspectoratul Școlar al Municipiului București a emis o notificare către toate instituțiile de învățământ din Capitală, solicitându-le să restricționeze accesul a două organizații neguvernamentale la întâlnirile cu elevii, în cadrul programului „Școala Altfel”. Această decizie a fost luată în urma unei atenționări primite de la Prefectura Capitalei cu privire la organizațiile suspectate de promovare a mesajelor extremiste.
ISMB cere școlilor să interzică accesul a două ONG-uri
Adresa oficială a Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), obținută de Educatieprivata.ro, poartă semnăturile inspectorului școlar general Vlad Florentin Drinceanu, precum și ale inspectorilor școlari Elena Ștefan și Ana-Maria Ștefan.
Reprezentanții ISMB solicită unităților de învățământ să respecte prioritățile stabilite de Ministerul Educației în cadrul Programului Național „Școala Altfel” și să impună interdicții în ceea ce privește propagarea oricăror mesaje sau acțiuni cu caracter extremist.
Adresa ISMB privind cele doua ONG-uri
Prioritatile Programului national „Scoala Altfel”
În informarea adresată școlilor, Inspectoratul Școlar al Municipiului București amintește unităților de învățământ că, în vederea stabilirii orarului activităților educative desfășurate în cadrul Programului Național „Școala Altfel”, trebuie să țină cont de prioritățile stabilite de Ministerul Educației în cadrul acestui program. Aceste priorități au rolul de a contribui la dobândirea cunoștințelor, abilităților și atitudinilor necesare pentru:
- prevenirea consumului de alcool, droguri și alte substanțe psihoactive în rândul copiilor și tinerilor;
- prevenirea și reducerea faptelor de violență verbală, fizică, psihologică (bullying), emoțională, sexuală, socială, culturală, cibernetică în rândul copiilor și tinerilor;
- reacții adecvate în situații de urgență: accidente, cutremur, incendiu, pandemie etc., inclusiv noțiuni de prim-ajutor;
- prevenirea și reducerea faptelor de discriminare în funcție de statutul social, economic sau cultural, naționalitate, etnie, cetățenie, greutate, dizabilitate, vârstă în rândul copiilor și tinerilor;
- reducerea obiceiurilor alimentare nesănătoase, sedentarismului și utilizării excesive a tehnologiei.
Participarea la activitățile din cadrul „Școala Altfel” este obligatorie atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Prin urmare, activitățile educative aprobate vor fi înregistrate în condica de prezenta a cadrelor didactice, iar absențele elevilor vor fi notate în rubrica Purtare din catalog.
Sursa: portalinvatamant.ro
Articolul ISMB cere școlilor să interzică accesul a două ONG-uri, află care este motivul apare prima dată în Pedagoteca.