Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a oficiat vineri, 1 noiembrie 2024, Liturghia în Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Petru și Pavel din Constanța, cu ușile închise și în prezența unui număr restrâns de enoriași, ca urmare a restricțiilor impuse de Sfântul Sinod, relatează presa locală.
ÎPS Teodosie, enervat de jurnaliști
Mai mulți credincioșii și jurnaliștii nu au putut lua parte la slujba de Liturghie oficiată de Înalt Prea Sfințitul (ÎPS) Teodosie în Catedrala din Constanța, după ce acesta a fost sancționat de Biserica Ortodoxă Română (BOR).
Arhiepiscopul Teodosie a ales să oficieze slujba cu ușile de închise, după ce mai mulți jurnaliști au vrut să participe la Liturghie. Timp de 20 de minute, nici enoriașii, dar nici alți preoți nu au putut intra în Catedrală.
O femeie care a participat la slujbă a declarat că ÎPS Teodosie a rostit și astăzi Molifta Sfântului Vasile cel Mare, deși Sfântul Sinod i-a interzis acest lucru.
Acest lucru s-a întâmplat după ce s-a oprit transmisiunea live a slujbei de Liturghie, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Petru și Pavel din Constanța.
Când Înalt Prea Sfințitul Teodosie a deschis ușile Catedralei și a ieșit să-i binecuvânteze pe enoriași, acesta s-a folosit de aghiasmă pentru a-i alunga și pe jurnaliști.
Echipamentele oamenilor din presă au fost stropite cu înverșunare de Arhiepiscopul Tomisului.
Izolat de Biserica Ortodoxă Română
Printr-o hotărâre a Sfântului Sinod, Arhiepiscopului Tomisului i s-a interzis să ia parte la slujbele organizate în alte eparhii, așa cum nici alți ierarhi nu mai au voie să participe la slujbe în această arhiepiscopie.
Asta pentru că ÎPS Teodosie rostește Molifta Sfântului Vasile cel Mare în timpul slujbei de Liturghie, considerată de unii „un blestem”, lucru care i-a fost interzis de BOR. Aceasta se citește doar în cazuri excepționale.
Concret, hotărârea sinodală din 2011 stabilește că Moliftele Sfântului Vasile cel Mare trebuie citite doar în zile de post, în cazuri individuale și, dacă este cazul, legate de Taina Sfântului Maslu, cu respectarea rânduielii de post și spovedanie atât pentru cler, cât și pentru credincioși. De asemenea, citirea Moliftelor în noaptea de Anul Nou este o practică regională, neaprobată de Sfântul Sinod și inexistentă în alte zone sau în alte Biserici Ortodoxe surori.
Deși documentul Sfântului Sinod, în care este prevăzută „pedeapsa” Arhiepiscopului Constanței, a fost semnat pe 28 octombrie, acesta a continuat să recite Molifta Sfântului Vasile cel Mare și în cadrul slujbelor oficiate pe 30 și 31 octombrie.
Arhiepicopul Tomisului, un personaj controversat
ÎPS Teodosie este monitorizat de Sfântul Sinod din cauza unor fapte care contravin disciplinei canonice.
Arhiepiscopul Tomisului s-a remarcat și prin declarațiile sale controversate. Una dintre cele mai intens discutate declarații ale sale a avut loc în urmă cu mai multe luni, când a sfătuit o femeie care a întrebat cum poate scăpa dintr-o relație cu un soț abuziv să-și „ducă crucea”, subliniind că a primit „taina cununiei”.
ÎPS Teodosie este de asemenea implicat într-un proces de corupție, fiind trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență. Curtea de Apel Constanța urmează să se pronunțe pe 11 noiembrie, după mai multe amânări cauzate de contestațiile avocaților săi.