Un scenariu total surprinzător, legat de alegerile locale din 2024, a apărut pe surse în spaţiul online în ultimele zile. Conform informaţiilor din interiorul coaliţiei de guvernare, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, ar pregăti o candidatură surpriză la Primăria Capitalei.

Speculaţiile pe această temă au apărut în contextul în care PSD şi PNL încă nu au comunicat clar ce strategie vor adopta la cele patru rânduri de alegeri din 2024, printre care şi localele. Astfel, în cazul în care cele două mari partide ar păstra alianţa din momentul de faţă şi ar avea un candidat comun la primăria Capitalei, Marcel Ciolacu ar putea reprezenta o soluţie de compromis.

PNL ar avea reţineri în a o susţine pe Gabriela Firea, candidatul pregătit de PSD, fost primar al Bucureştiului, în condiţiile în care la alegerile trecute l-a susţinut pe Nicuşor Dan, iar mesajele de campanie au marşat pe ideea alegerii unui edil tocmai pentru a o îndepărta pe Firea.

Liberalii ar avea o misiune mult mai uşoară în a-l susţine pe Marcel Ciolacu, cu care, la momentul respectiv, vor fi împărţit guvernarea mai mult de un an şi jumătate.

Acesta ar fi și motivul pentru care Ciprian Ciucu și-a dat demisia din funcția de președinte al PNL București, scrie Realitatea, nefiind dispus să susţină, din postura de lider al partidului, o candidatură a unui membru PSD la primăria generală.

Iar Primăria Capitalei ar urma să fie o deschidere de drum pentru Ciolacu la următoarele alegeri prezidențiale, așa cum s-a întâmplat în trecut și cu fostul președinte Traian Băsescu.