Alphabet, compania-mamă a Google, a liniștit investitorii nervoși din domeniul tehnologic, anunțând că investițiile sale în inteligența artificială generează profituri în sectorul crucial al publicității, minimizând impactul incertitudinii economice globale, cel puțin pentru moment, scrie Reuters.

Creștere de 50% față de anul trecut

Profitul și veniturile gigantului din domeniul căutării pe internet au depășit așteptările în primul trimestru, iar compania a anunțat că va răscumpăra acțiuni în valoare de 70 de miliarde de dolari, ceea ce a determinat o creștere de 4% a acțiunilor sale după închiderea bursei și o majorare a valorii sale de piață cu 75 de miliarde de dolari.

Alphabet a anunțat un profit net de 34,54 de miliarde de dolari pentru primul trimestru din 2025, în urcare față de cele 23,6 miliarde din primul trimestru al anului anterior, conform documentelor.

Veniturile totale au crescut și ele, de la 80,5 miliarde de dolari în primele trei luni din 2024, până la 90,2 miliarde de dolari.

Investițiile dau speranță

Alphabet și-a reafirmat planurile ambițioase de dezvoltare a inteligenței artificiale și și-a menținut estimările de investiții de 75 de miliarde de dolari pentru acest an, oferind speranțe și investitorilor în Facebook și Amazon, ale căror acțiuni au crescut, de asemenea, în tranzacțiile după închiderea pieței joi.

Politica comercială a președintelui american Donald Trump a declanșat îngrijorări cu privire la o recesiune economică, determinând companiile să-și reconsidere cheltuielile pentru publicitate.

De asemenea, aceasta a alimentat îngrijorarea investitorilor că giganții tehnologici ar putea fi nevoiți să suspende sau să încetinească ambițioasele lor planuri de dezvoltare a infrastructurii de inteligență artificială, din cauza creșterii costurilor generate de tarifele reciproce impuse de SUA și China.

Marile companii tehnologice au continuat să-și apere investițiile agresive, afirmând că acestea sunt necesare pentru a rămâne competitive. Totuși, analiștii au afirmat că există semne timpurii că marile companii din domeniul tehnologiei renunță la angajamentele privind noile centre de date.

Publicitatea, trei sferturi din veniturile Google

Veniturile din activitatea principală a Google, publicitatea, au crescut cu 8,5% în primul trimestru, până la 66,89 miliarde de dolari, o încetinire față de creșterea de 10,6% din trimestrul anterior, dar totuși peste așteptările analiștilor, care se așteptau la o creștere de 7,7%.

Cu toate acestea, directorul comercial al Google, Philipp Schindler, le-a declarat analiștilor în cadrul unei conferințe telefonice că compania nu este imună la incertitudinea macroeconomică.

Administrația Trump a eliminat o regulă ce permitea trimiterea de pachete cu valoare redusă din China și Hong Kong fără taxe vamale, ceea ce vizează direct mărfurile trimise de către retailerii chinezi Shein și Temu.

Aceștia reduc drastic cheltuielile pentru publicitatea digitală în SUA, potrivit datelor din industrie, într-o mișcare care ar putea afecta veniturile din publicitate ale Google și Meta, compania-mamă a Facebook.

Căutarea pe internet

Integrarea inteligenței artificiale în căutarea Google este esențială pentru atractivitatea sa publicitară, deoarece oferă agenților de publicitate posibilitatea de a derula campanii mai eficiente și de a obține un randament mai mare al investițiilor.

Directorul companiei Sundar Pichai a declarat că AI Overviews, rezumatele care apar deasupra hyperlinkurilor tradiționale către pagini de internet, au acum 1,5 miliarde de utilizatori pe lună. În martie, Google a adăugat un nou mod exclusiv AI la motorul său de căutare.

„Creșterea veniturilor din căutare continuă să fie puternică, în ciuda îngrijorărilor legate de impactul platformelor de IA generativă, precum ChatGPT, asupra activității de căutare”, a declarat David Heger, analist la Edward Jones.

Veniturile din cloud

Google Cloud a raportat la rândul său o creștere de 28% a veniturilor, până la 12,26 de miliarde de dolari, în scădere față de creșterea de 30,1% raportată în trimestrul anterior.

Analiștii se așteptau ca unitatea să raporteze venituri de 12,27 de miliarde de dolari, potrivit datelor compilate de LSEG.

Peste estimări

Per total, compania a raportat venituri 90,23 de miliarde de dolari pentru primul trimestru, comparativ cu estimarea medie a analiștilor de 89,12 miliarde de dolari.

Alphabet a raportat un profit de 2,81 de dolari pe acțiune pentru perioada ianuarie-martie, depășind estimările de 2,01 dolari pe acțiune, potrivit datelor LSEG.

Compania a mai anunțat că va majora dividendul trimestrial cu 5%, până la 21 de cenți pe acțiune.

În primul trimestru, Alphabet a cheltuit 17,2 miliarde de dolari pentru investiții în capital, o creștere de 43% față de aceeași perioadă a anului precedent.