Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în primele şase luni, faţă de perioada similară din 2023, ca serie brută, cu 2,5%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,2%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

”Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut, pe total, cu 2,5%, scădere înregistrată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-4,7%), lucrările de construcţii noi (-2,1%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-0,6%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale (-22,2%) şi la clădirile nerezidenţiale (-2%). Construcţiile inginereşti au crescut cu 7,6%”, arată datele INS.

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,2%.

Lucrările de construcţii noi şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 3,1%, respectiv cu 1,3%.

Lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 2,8%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale (-21,8%).

Construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 9,4%, respectiv cu 0,2%.

 

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 8,8%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+24,4%) şi la lucrările de construcţii noi (+10,1%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 1,7%.

Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la lucrările de construcţii inginereşti (+16,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (+9,9%).

Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 12,8%.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,6%, creştere înregistrată la lucrările de reparaţii capitale (+13,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+4,3%).

Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 10,2%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+2,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+1,6%). Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 14,2%.