Un incendiu puternic a izbucnit, joi dimineața, într-un apartament din Constanța, iar locatarii au fost evacuați de urgență. Pompierii au fost nevoiţi să folosească şi măşti cu oxigen, pentru a putea intra în imobil.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis că pompierii au fost anunţaţi, joi, în legătură cu producerea unui incendiu la un apartament situat într-un bloc pe Aleea Curcubeului din municipiul Constanţa.

Incendiul a izbucnit la etajul doi al unui bloc. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, o autospecială de transport victime multiple şi un echipaj SMURD. 

Etajele trei și patru ale blocului au fost evacuate. În total au fost salvați șapte adulți, patru copii și trei animale.

Pompierii au lichidat incendiul și urmează să stabilească de la ce a pornit flacăra.