În perioada 2 – 4 iunie va avea loc cea de-a XV-a ediție a Conferinței Asociației Psihologilor din România, în orașul Constanța. La acest eveniment sunt așteptați aproximativ 600 de profesioniști și studenți din domeniul psihologiei.
Conferința este organizată de către Universitatea Ovidius din Constanța, în colaborare cu Asociația Română de Psihologie, Institutul de Filosofie și Psihologie “Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române și Colegiul Psihologilor din România.
Deschiderea conferinței va avea loc vineri, la ora 9:00, în Sala Senatului din campusul universitar – Corp A.
Tema conferinței din acest an este “Psihologia în era digitală”, iar organizatorii estimează participarea a aproximativ 600 de profesioniști și studenți din domeniul psihologiei.
Programul evenimentului cuprinde 23 de workshop-uri, 9 simpozioane, 9 dezbateri, 5 workshop-uri plenare deschise și 66 de sesiuni de prezentări orale, conform comunicatului transmis de organizatori către AGERPRES.
“Suntem onoraţi că putem găzdui un eveniment de o asemenea amploare şi importanţă la Universitatea Ovidius din Constanţa. Conferinţa Naţională a Asociaţiei Psihologilor din România reprezintă o platformă valoroasă de schimb de cunoştinţe şi de idei inovatoare, iar tema evenimentului din acest an, ‘Psihologia în era digitală’, este extrem de relevantă, în contextul în care tehnologia devine din ce în ce mai prezentă în viaţa noastră, influenţându-ne comportamentul şi percepţiile. Sunt sigură că vom avea discuţii stimulative şi vom învăţa unii de la alţii în cadrul acestui eveniment”, transmite prof. univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele comitetului de organizare al Conferinţei.