Guvernul de coaliție al Italiei menține stabilitatea politică, însă reformele economice promise înaintează lent, pe fondul criticilor crescânde din partea mediului de afaceri.

 

Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei, a reușit să mențină un guvern stabil timp de trei ani, o performanță rară într-o țară care a avut șase guverne în ultimul deceniu. Totuși, această stabilitate politică nu s-a tradus încă într-o creștere economică vizibilă. Previziunile privind creșterea PIB-ului rămân modeste, sub 1%, iar liderii din mediul de afaceri consideră că este nevoie de acțiuni rapide.

 

De ce este stabilitate politică dar economie lentă?

 

Italia se confruntă cu unul dintre cele mai scăzute ritmuri de creștere economică din Uniunea Europeană, cu o estimare de 0,6% pentru 2025 și 0,8% pentru 2026, arată Institutul Național de Statistică (ISTAT). Deși Guvernul Meloni a încercat să reducă birocrația și să revizuiască regulile financiare, investitorii internaționali sunt încă rezervați.

În opinia sa, Joseph Gulino, consultant juridic pentru companii internaționale, a declarat:

Acordarea de stimulente pentru întreprinderi, simplificarea procedurilor de înființare și extindere a afacerilor și atragerea de talente (brain gain) vor contribui mult la creșterea economică și la schimbarea percepțiilor greșite despre a face afaceri în Italia.

Acesta  subliniază că o reputație de eficiență poate genera schimbări pozitive.

 

    • Revizuirea Testo Unico della Finanza pentru simplificarea listărilor la bursă

 

    • Reforma fiscală promisă se află încă în dezbatere publică

 

    • Presiuni pentru consolidarea sectorului bancar

 

 

Reforma fiscală între promisiuni și realitate

 

Guvernul a lansat încă din anul 2023 o reformă fiscală pe termen lung, însă Confindustria, principala organizație a industriei italiene, atrage atenția că lipsesc detaliile practice. Reforma urmărește restructurarea impozitelor pe venit, a reglementărilor corporative și a TVA-ului.

 

În acest sens, Emanuele Orsini, președintele Confindustria, a afirmat: Amenzile nu pot fi considerate o componentă structurală a veniturilor. Simplificarea înseamnă, de fapt, să ajuți întreprinderile să respecte reglementările, depășind o abordare care vede greșelile, chiar și pe cele formale, ca pe un mijloc de a obține fonduri.

Discuțiile cu ministerele sunt în plină desfășurare.

 

Concret, până în anul 2027, Giorgia Meloni trebuie să găsească un echilibru între disciplina fiscală, având în vedere datoria publică de 137,9% din PIB, și stimulentele pentru creșterea economică. Dacă nu apar rezultate vizibile, sprijinul mediului de afaceri ar putea scădea înainte de alegerile din 2027.

 

Băncile și industria funcţionează în două ritmuri diferite

 

În timp ce industria auto și cea de lux atrag investitori străini, sectorul bancar italian rămâne fragmentat. UniCredit a încercat să realizeze fuziuni transfrontaliere cu Commerzbank din Germania și cu Banco BPM din Italia, dar negocierile nu au avut succes din cauza opoziției sindicatelor și a condițiilor impuse de guvern.

 

 

Cifrele de aici s-ar putea să nu spună întreaga poveste. Știm că, prin fuziuni și achiziții, unele companii italiene mari, în special din sectoarele modei și auto, au fost ținte mari și atractive pentru cumpărători străini, nu doar pentru a câștiga o poziție în Italia și acces la piață, ci și pentru elementele intangibile, precum eticheta Made in Italy, care sporesc valoarea produselor., a explicat Joseph Gulino.

Această diferență subliniază contradicțiile din economia Italiei.

 

Pe de altă parte, companiile mari din industrie, precum Pirelli sau Iveco, rămân atractive pentru investitorii internaționali, datorită reputației și calității produselor „Made in Italy”.

 

Care sunt provocările structurale de lungă durată?

 

Italia se confruntă cu probleme vechi, precum birocrația excesivă, piețele de capital subdezvoltate și productivitatea scăzută, care limitează efectul reformelor. Majoritatea companiilor sunt mici, iar procedurile judiciare lente descurajează investițiile.

 

În aceste cazuri, Gulino a subliniat: Nu doar creditele fiscale, ci și eliminarea poverilor administrative și birocratice vor face Italia mai competitivă, sau cel puțin vor da această impresie, iar percepția este realitate.

 

Aceasta este o problemă structurală mai amplă în economia italiană care va dura mai mult până se va rezolva, deoarece adesea trage în jos competitivitatea. Există, de asemenea, problema limitelor de datorie ca parte a zonei euro și menținerea îmbunătățirii ratingului de credit, concomitent cu reducerea spread-ului ratelor de împrumut față de celelalte economii din zona euro.

Rămâne de văzut cât de repede vor fi implementate schimbările promise.

 

Care sunt estimările pentru perioada următoare?

 

Chiar dacă Maurizio Leo, viceministrul economiei, susține că reformele vor poziționa Italia ca un competitor global. Cu toate acestea, mai sunt doar doi ani până la alegeri, iar fereastra de oportunitate se restrânge. Simplificarea birocrației, consolidarea sistemului bancar și reducerea datoriei publice vor fi esențiale pentru succesul economic.

 

Practic, guvernul trebuie să demonstreze rezultate concrete, nu doar să ofere promisiuni, dacă vrea să transforme stabilitatea politică în prosperitate pentru întreaga țară.