SkyTower, un punct de referință în inima Bucureștiului, anunță încheierea anului 2023 cu donații în valoare de 45.800 EUR către 4 organizații non-profit, continuându-și astfel angajamentul ferm față de cauzele umanitare care vin în sprijinul copiilor.
In 2023, SkyTower a donat un total de 45.800 EUR pentru a ajuta copiii orfani
Cele 4 ONG-uri între care se împart donațiile SkyTower de 45.800 EUR sunt: Asociația OvidiuRo, Asociația SOS Satele Copiilor România, Asociația Autism Voice și Asociația Climb Again. Aceste donații reprezintă angajamentul continuu al SkyTower de a sprijini comunitatea și cauzele umanitare, cu accent pe cauzele ai căror beneficiari sunt copiii si adolescenții.
Asociația Autism Voice (https://autismvoice.ro/) este un ONG dedicat sprijinirii copiilor si tinerilor cu tulburări din spectrul autismului și familiilor acestora. Asociația oferă servicii de recuperare și intervenție timpurie pentru copii, iar cel mai important proiect fiind Institutul Autism Voice care asigură atât terapii specializate, cât și cercetare în domeniul autismului. Organizația promovează conștientizarea și comunicarea despre importanța și nevoile persoanelor cu autism prin campanii educaționale și evenimente dedicate.Bottom of Form
SkyTower donează către Asociația Autism Voice suma de 9.900 EUR pentru susținerea dezvoltării proiectului inovator Institutul Autism Voice – Primul Centru Multifuncțional de Recuperare și Cercetare în Autism. Donația va contribui la continuitatea acestui proiect care oferă suport nu numai copiilor, dar și tinerilor adulți cu tulburări de spectru autist.
Asociația OvidiuRO (https://www.ovid.ro/#) este o organizație dedicată asigurării accesului la educație pentru copiii din medii defavorizate din România. Prin donația de 6.000 EUR, SkyTower sprijină eforturile Asociației OvidiuRO de a preveni abandonul școlar și de a oferi șanse egale de educație copiilor vulnerabili.
Descoperă și: SkyTower devine prima clădire de birouri din lume certificată SHORE Platinum
Activitatea Asociației OvidiuRO se focusează pe prevenirea abandonului școlar și asigurarea unor oportunități educaționale egale, concentrându-se pe programe care sprijină accesul copiilor la educație timpurie și programe after-school. Pentru a crea soluții care să sprijine parcursul educațional al copiilor din mediile vulnerabile, Asociația OvidiuRO colaborează strâns cu comunitățile locale și cu autoritățile.
Asociația SOS Satele Copiilor România (https://www.sos-satelecopiilor.ro/) oferă adăpost, îngrijire și educație copiilor vulnerabili din comunitățile rurale si urbane din România, concentrându-se pe crearea unor medii sigure și propice dezvoltării copiilor, oferindu-le sprijin și acces la educație, îngrijire medicală și îndrumare pentru a le asigura un start mai bun în viață. Încă de la începutul existenței sale, turnul SkyTower s-a alăturat misiunii SOS de a crea un mediu sigur și propice pentru dezvoltarea și integrarea copiilor în societate. Anul acesta, SkyTower a donat către SOS Satele Copiilor suma de 9.900 EUR.
Asociația Climb Again (https://invizibili.climbagain.ro/) a primit o donație totală de 20.000 EUR din partea SkyTower, în urma competiției de alergare pe scări, SkyRun2023, susținând astfel inițiativele asociației de susținere a copiilor și tinerilor cu dizabilități de diverse tipuri, in special de vedere si neuro-motorii.
”Angajamentul nostru față de cauzele umanitare și sprijinul acordat copiilor, tinerilor și familiilor vulnerabile reprezintă o prioritare pentru noi. Aceste donații reflectă dorința noastră fermă de a contribui la bunăstarea comunității și de a face o diferență pozitivă în viețile celor care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Ramona Boca, PR & Marketing Manager pentru RPHI România – compania care deține și administrează SkyTower.