În urma unui conflict spontan, un bărbat de 50 de ani l-a împuşcat în picior pe un tânăr de 21 de ani, vineri seara, într-un camping din stațiunea Vama Veche, scrie publicația locală Ziua Constanţa.

UPDATE ora 23.00: În urma negocierilor purtate de polițiști, atacatorul a predat arma, anunță IPJ Constanța.

Bărbatul a fost imobilizat. Se continuă cercetările.

***

Știrea inițială: Incidentul a avut loc în jurul orei 18:20, conform poliţiştilor. „Pe fondul unui conflict spontan, într-un camping din stațiunea Vama Veche, un bărbat de 21 de ani ar fi fost împușcat în picior cu o armă de un bărbat de 50 de ani”, precizează IPJ Constanţa.

Conform G4Media, cei doi bărbați s-au luat la ceartă din cauza unui loc de parcare și a muzicii date tare.

Bărbatul de 21 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.

La fața locului s-a deplasat un negociator din cadrul IPJ Constanța, pentru că atacatorul a amenințat că-și ia viața, a mai transmis IPJ Constanţa.