Prima zi din noul an a venit cu temperaturi neobișnuite pentru data de 1 ianuarie, iar soarele i-a scos din casă pe oameni, după petrecerea de Revelion.
La Constanța, Sorin Belu a surprins sute de persoane ieșite să se plimbe pe faleza de la Cazinou, aglomerată ca niciodată. El a postat imaginile pe Facebook și acestea au devenit virale, fiind redistribuite de peste 140 de ori.
Fotograful a încercat să găsească și o explicație pentru numărul atât de mare de constănțeni ieșiți să se plimbe și a scris în descrierea postării: „Când mallurile și magazinele sunt închise. 1 ianuarie 2023, Constanța”.
În prima zi a anului, la Constanța au fost 18 grade. Oamenii au ieșit la plimbare îmbrăcați de primăvară, iar pe plajă, cei mai curajoși chiar au făcut prima baie în mare din 2023. Opt grade Celsius a avut apa mării, la prânz.
<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fsorin.ave%2Fposts%2Fpfbid02y85kb7DAEfJ3jZGSd5EcEA5KEPDH6TXmvN5kTdWfKkYtecAQ4MnNBbcb5tds3tjDl&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”582″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>
Cea mai ridicată temperatură a zilei de 1 ianuarie s-a înregistrat în satul gorjean Apa Neagră, 20 de grade, scrie Observator News.
„De miercuri o să consemnăm temperaturi ușor în scădere, maxime de până la 13-14 grade, dar acestea vor fi considerate valori peste ceea ce ar fi normal, în condițiile în care în această perioadă ar trebui să înregistrăm maxime între -5 până la cel mult 5 grade”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3.