Sursă foto: telegrafonline.ro

Ieri, pe 28 iunie 2023, s-a desfășurat la sediul Grupării Mobile Constanța o întâlnire de cooperare pentru organizarea Festivalului “NEVERSEA 2023”, care va avea loc în perioada 06 – 09 iulie pe Plaja Modern din municipiul Constanța.

La ședință au participat reprezentanți din diverse structuri ale Sistemului Național de Ordine și Siguranță Publică și Apărare Națională, organizatorii festivalului și reprezentanți ai altor instituții responsabile de asigurarea siguranței participanților la astfel de evenimente. În cadrul întâlnirii s-au discutat și identificat soluții pentru a se asigura desfășurarea în siguranță a celor patru zile de festival, în beneficiul tuturor participanților.

Anul acesta ne vom bucura de ediția aniversară NEVERSEA, care va avea loc între 6 și 9 iulie pe plaja Neversea din Constanța.

Acesta este cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, oferind 4 zile și 4 nopți pline de distracție. Pe lângă decorurile spectaculoase, acrobațiile, show-urile de lumini și artificii, precum și multe alte surprize, DJ-ii și artiștii de top, atât din țară, cât și din străinătate, vor transforma plaja într-un adevărat paradis muzical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.