”Grup Şerban Holding (BVB: GSH), companie antreprenorială românească care activează în mai multe domenii din agricultură, îşi continuă strategia de expansiune şi consolidare a poziţiei sale prin achiziţionarea unei noi ferme în judeţul Vaslui. Tranzacţia include preluarea integrală a companiei Fyn Invest Danmark, care exploatează aproximativ 800 de hectare de teren, aflate atât în proprietate, cât şi în arendă”, anunţă compania.
În urma acestei tranzacţii, Grup Şerban Holding ajunge să exploateze aproximativ 13.300 de hectare de teren arabil, accentul fiind pus pe cultura mare care este realizată în sistem de agricultură regenerativă. Valoarea tranzacţiei se ridică la 1,5 milioane de euro.
„Această achiziţie se înscrie în strategia pe termen lung a Grup Şerban Holding de a îşi consolida poziţia în rândul jucătorilor semnificativi de pe piaţa agricolă din România. În fiecare tranzacţie pe care o realizăm, ne propunem ca pe lângă extinderea operaţiunilor, dezvoltarea extensivă, să transferăm cunoştinţele noastre de organizare în fermă, iar la nivel de tehnologie şi implementare de practici regenerative, know-how-ul deţinut, pentru a continua dezvoltarea afacerii noastre, dar nu oricum, ci ca o dezvoltare sustenabilă în armonie cu mediul şi societatea. Suntem încrezători că noua fermă din judeţul Vaslui ne va permite să creştem producţia şi eficienţa şi ne va deschide noi oportunităţi de diversificare a activităţii noastre”, a declarat Nicolae Şerban, preşedintele Consiliului de Administraţie al Grup Şerban Holding.
Noua fermă include, pe lângă terenul agricol ce poate fi cultivat, spaţii cuprinzătoare şi adecvate pentru depozitare şi logistică. Terenul agricol este cultivat cu grâu din sezonul de toamnă 2022 pe aproximativ 370 de hectare, iar culturi de primăvară, precum floarea soarelui şi sorg, cultivate pe restul suprafeţei.
Odată cu această achiziţie, specialiştii din cadrul companiei estimează o creştere totală a producţiei pentru Grup Şerban Holding cu aproximativ 10%, luând în considerare atât componenta extensivă, cât şi factorii intensivi generaţi de calitatea terenurilor exploatate şi sinergiile ce se realizează.
Grup Şerban Holding practică o agricultură regenerativă prin utilizarea tehnologiei fără perturbare a solului prin procesare (no-till), o caracteristică de bază a agriculturii sustenabile. Beneficiile pe termen lung ale acestei tehnologii includ reducerea costurilor de combustibil şi a timpului de lucru cu până la 50%, creşterea producţiei cu până la 10%, conservarea calităţii solului, păstrarea apei în sol, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin descompunerea aerobă a materialului biologic.
În 2023, compania a alocat un buget de aproximativ 100 de milioane de lei pentru investiţii în extinderea suprafeţelor exploatate şi irigate şi consolidarea acestora, precum şi în intrarea pe noi segmente de business. Un exemplu în acest sens îl reprezintă achiziţionarea şi dezvoltarea unei ferme de bovine pentru carne din rasa Angus. Pentru următorii ani aceasta reprezintă o piaţă cu un potenţial ridicat de dezvoltare. De asemenea, compania are în vedere şi intrarea pe piaţa ouălor de găină crescută la sol, considerând că majoritatea ouălor din România provine de la găini crescute în baterii sau voliere.
În acest an, Grup Şerban Holding vizează şi realizarea de investiţii în construirea unor depozite frigorifice cu capacitatea de depozitare de aproximativ 15.000 de tone. Pentru susţinerea planului de investiţii compania utilizează surse tradiţionale de finanţare, precum fonduri europene, fonduri proprii, credite bancare, dar are în vedere şi atragerea de fonduri prin mecanismele pieţei de capital.
În 2022, Grup Şerban Holding a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 534,4 milioane de lei, o creştere cu 11% faţă de 2021, EBITDA de 67,9 milioane de lei, +27% şi un profit net de 33,8 milioane de lei, o apreciere cu 10% faţă de anul 2021. Acţiunile Grup Şerban Holding sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti începând cu data de 28 februarie 2022 şi se tranzacţionează sub simbolul GSH. În prezent, compania are o capitalizare de piaţă de aproximativ 285 milioane de lei.
Grup Şerban Holding este un grup de firme cu capital românesc, în plină expansiune, care şi-a început activitatea în Oneşti, în 1994. Structura grupului este integrată şi are următoarele domenii de activitate: agricultură, comerţ cu cereale, plante oleaginoase şi legume, creşterea păsărilor, panificaţie, patiserie-cofetărie, alimentaţie publică (lanţ propriu de magazine – Băcăniile Şerban), distribuţie şi transport.