Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat vineri că săptămâna viitoare se va da ordinul de începere la metrou la M6, legătura cu aeroportul Otopeni, el precizând că nu au cum să nu marcheze acest moment, mai ales că în anul 2021 efectiv s-a abandonat acest proiect.

 

”Săptămâna viitoare se va da ordinul de începere la metrou la M6, legătura cu aeroportul”, a anunţat ministrul Transporturilor, el precizând că deşi tot atunci intră bugetul la dezbateri în Parlament şi prim-ministrul şi miniştrii trebuie să fie la dezbateri, vor găsi împreună un moment să meargă pentru a da ordinul de începere.

”Nu avem cum să nu marcăm acest moment, mai ales că în anul 2021 au fost nişte momente nu simple pentru acest proiect, pentru că în acea perioadă s-a considerat necesar să se renunţe. Efectiv s-a abandonat acest proiect”, a mai spus ministrul.

Grindeanu a precizat că a avut discuţii atunci cu ambasadorul Japoniei, pentru că există finanţare şi de pe parte japoneză.

Adunarea Generală ONU votează pentru a cere încetarea imediată a focului în Gaza

”Mi-am cerut scuze vizavi de trecut, de cei care au fost înainte şi care au considerat necesar că nu e un proiect important pentru Bucureşti această legătură şi au fost de acord să reia finanţarea”, a mai spus Grindeanu.