George Simion a declarat într-un interviu pe care l-a dat în SUA că va candida la președinția României și că va fi în turul doi cu candidatul socialist, referindu-se probabil la PSD. El a susținut teorii ale conspirației legate de COVID, atacul globalist și statul paralel.

George Simion a declarat într-un interviu pe care l-a dat pentru frankspeech.com în SUA că va candida la președinția României.

Simion se află la Washington DC ca pretins invitat la cea mai mare conferință republicană: CPAC / The Conservative Political Action Conference”.

Pretinde că va vorbi la o reuniune unde vine Trump

Presa din România a arătat că nu există nicio dovadă că Simion este invitat la acest eveniment unde intrarea se face cu un bilet care costă între 50 și 600 de dolari. Chestionat de Newsweek, Simion a pretins că va susține un discurs de pe scena unde se va afla și Donald Trump.

Rugat să ofere dovezi, Simion a încheiat dialogul spunând: „Nu vorbesc cu vidanjorii!”

George Simion

Revenind la interviul pe care îl puteți vedea AICI, Simion a pretins că va intra sigur în turul al doilea cu candidatul socialist. Se referă la candidatul PSD.

Până acum Simion a susținut că va fi o analiză internă în AUR pentru desemnarea candiatului.

George Simion anunță din SUA candidatura la președinție. Ce teorii ale conspirației a lansat?
El a fost întrebat la minutul 3.15 dacă intenționează să candideze la președinția României.

„Voi merge probabil în turul al doilea cu candiatul socialist la alegerile pentru președinția României”, a spus Simion.

Înainte de a răspunde la această întrebare îl puteți asculta pe Simion vorbin despre „deep state”.

George Simion a lansat, în interviu, tot felul de teorii ale conspirației susținând că e posibil să nu existe alegeri în România.

Simion a pretins că clasa politică este atât de speriată de el și de AUR încât a decis să mute alegerile și nici nu e clar dacă acestea vor fi ținute.

Într-un alt interviu el a zis că AUR nu a îndemnat oamenii să nu se vaccineze, ceea ce este o minciună. Citiți spre exemplu afirmațiile năucitoare ale lui Sorin Lavric, președintele Senatului AUR, care crede că COVID nu există și vaccinurile au ucis milioane de oameni. E suficient să îi vizitați pagina de FB.

George Simion afirmă că nu au susținut campania vaccinare deoarece comunitatea științifică a fost împărțită în ceea ce privește calitatea vaccinului care este experimental. Evident, o minciună. Cu extrem de puține excepții, lumea medicală a recomandat vaccinul anti-COVID. Al doilea interviu este AICI

Simion pretinde că luptă cu globalismul

În al doilea interviu Simion a vorbit despre „caracterul tiranic al asaltului globalist asupra familiei tradiționale, a creștinismului și a suveranității naționale”. Aiureli, spuse într-o țară în care populația se declară 90% creștină.

O afirmație atât falsă cât și ipocrită. Jurnaliști au remarcat cât de familist este George Simion care a decis să își pună averea la adăpost de soție. El și soția sa au decis să aibă bunurile în separație, așa cum reiese din Declarația sa de avere. Soția a și luat un credit ipotecar la care Simion nu va avea nicio responsabilitate. Link-ul este mai jos.

El împărtășește în acest interviu, modul „vitejesc” în care au fost oprite vaccinurile Covid în România făcându-și un merit din acest lucru.