Gazprom a încercat să obţină despăgubiri din partea Bulgariei, după ce anul trecut autorităţile de la Sofia au refuzat cererea companiei ruseşti de a fi plătită în ruble pentru gazele livrate, a anunţat vineri ministrul interimar al Energiei din Bulgaria, Rossen Hristov, transmite Reuters, citată de Agerpres.

 

La finele lunii aprilie 2022, compania rusească a oprit livrările de gaze naturale spre Bulgaria, ţară care era dependentă aproape în întregime de livrările ruseşti, după ce ţara vecină şi alte state membre UE au refuzat să dea curs solicitărilor Rusiei, care a cerut cumpărătorilor străini să plătească în ruble pentru gazele livrate, în caz contrar riscând să le fie întreruptă aprovizionarea.

Contractul pe termen lung de aprovizionare cu gaze convenit de Bulgaria cu grupul rus Gazprom, contract care prevedea că plata se face în dolari, a expirat la finele anului 2022.

„Există o corespondenţă care continuă. Au fost făcute unele solicitări din partea rusească cu privire la o anumită sumă de bani, am răspuns….Nu vreau să fac alte comentarii pentru că există unele aspecte ce ţin de confidenţialitate”, a declarat Rossen Hristov pentru postul public de televiziune BNT. „Ei vor ca noi să plătim pentru ceva ce ei cred că le datorăm”, a mai spus Hristov, adăugând că au fost luate măsuri pentru a apăra interesele Bulgariei.

Bulgaria a scăpat de gazul rusesc / România speră o parte din gazul azer

După ce Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale, unele guverne şi firme din UE au cerut instrucţiuni detaliate de la CE privind posibilele soluţii de plată pentru gazele naturale, un combustibil utilizat la încălzirea locuinţelor, producţia de electricitate şi funcţionarea uzinelor din Europa.

Potrivit Comisiei Europene, sancţiunile UE nu împiedică firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată, şi firmele pot plăti pentru gazele ruseşti, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă.