Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) poate demara plățile pentru creditorii și păgubiții Euroins, în limita a 500.000 de lei, scrie Hotnews. Conform legii, plățile pot începe la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de ridicare a licenței.
UPDATE ora 22.00. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, FGA anunță că a aprobat o primă tranșă de 1.004 cereri de plată pentru creditorii de asigurări ai Euroins SA, urmând ca plățile efective să fie efectuate în cursul zilei de joi, 18 mai. Primele plăți însumează 658.562 lei.
Până la data de 16 mai, FGA a recepţionat 71.774 cereri de plată, pentru Euroins SA. Dintre acestea, Fondul a înregistrat 38.492.
Știrea inițială. Până în data de 1 mai, FGA primise peste 60.000 de cereri de plată, conform unui anunț anterior al instituției.
Până la falimentul City Insurance legislația prevedea ca plata ca plățile să fie realizate după 90 de zile de la data rămânerii definitive în instanță a deciziei de faliment.
Cum se calculează termenul
Statul a modificat însă la acel moment prevederile, astfel că acum plățile pot începe la 60 de zile de la publicarea deciziei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de ridicare a licenței.
ASF a decis ridicarea licenței Euroins în data de 17 martie, confirmând investigațiile Libertatea despre practicile companiei. ASF a descoperit la acel moment că Euroins avea un necesar de capital de solvabilitate de 445 milioane de euro.
Decizia de ridicare a licenței a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 223 din data de 17 martie 2023, astfel că termenul de 60 de zile se împlinește în data de 17 mai.
Cel mai mare asigurător RCA
Euroins a avut aproximativ 2,5 milioane de clienți și o cotă de 40% din piața asigurărilor RCA (de răspundere civilă auto). Acestea sunt obligatorii prin lege, iar șoferii trebuie să le dețină pentru a putea circula pe drumuri publice.
Păgubiții, transportatorii și service-urile s-au plâns însă de mult timp că Euroins nu achită despăgubirile sau le achită parțial.
Euroins a fost, în ultimii patru ani, cea mai dată în judecată entitate din România, conform datelor de pe portalul instanțelor.