„Ne spuneau bunicii noştri că „meseria este brăţară de aur”! Proverbul ne spune că brăţara poate fi pusă pe mână în orice meserie, iar mâinile sunt cele care ne ajută. Sprijinirea învăţământului dual este un obiectiv al mandatul meu de ministru al Economiei. Chiar dacă acestă temă se regăseşte în „curtea” Ministerului Educaţiei, acest tip de învăţământ impactează direct economia şi are o importanţă deosebită pentru mediul de afaceri din România. Tocmai de aceea, am ales să mă implic direct în promovarea învăţământului dual şi a educaţiei industriale. La finalul vizitei mele la Braşov, am mers la Kronstadt, prima şcoală din România care formează peste 700 de elevi din toată ţara pentru o meserie în producţia industrială. Am vizitat atelierele de mecanică şi pielărie şi am discutat cu managementul şcolii de măsurile pe care Guvernul României trebuie să le implementeze pentru eficientizarea unui sistem de învăţământ dual la nivel naţional”, a scris Florin Spătaru, vineri pe Facebook.

 

Ministrul Spătaru a mai precizat că statul român trebuie să sprijine noile generaţii de elevi şi să promoveze meseriile industriale.

 

„Toţi marii investitori interesaţi să dezvolte afaceri în ţara noastră pun pe primul loc disponibilitatea forţei de muncă educate. Acest aspect trebuie să ne motiveze să luăm măsuri pentru sprijinirea învăţământului dual şi implementarea unei strategii pe termen lung pentru dezvoltarea acestui segment educaţional”, a conchis Spătaru.