Trei muncitori au fost răniți în urma unei explozii produse vineri dimineață, 7 aprilie, la o navă aflată pe șantierul naval Midia, potrivit unui comunicat transmis de ISU Constanța.

UPDATE ora 10:22: În total, trei persoane au fost rănite în urma exploziei. Este vorba despre doi muncitori români și unul străin. Muncitorul român a suferit arsuri la nivelul feței și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Celelalte două victime au suferit leziuni minore și au refuzat transportul la spital, a transmis Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța, pentru Libertatea.

***

Explozia s-a produs în jurul orei 9.00, la o navă la care se făceau reparații, în urma acumulării de gaze, potrivit autorităților. Nava se numește Maddox, transportă mărfuri generale și este sub pavilion Sierra Leone, scrie presa locală.

„Explozia nu a fost urmată de incendiu, din primele informații”, a transmis ISU Constanța.

Inițial, ISU anunțase că sunt trei victime, însă medicii de pe ambulanțele ajunse la fața locului au constatat că e vorba despre două.

Un muncitor a suferit arsuri la nivelul feței, iar altul a suferit un traumatism. Cei doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, a transmis Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța, pentru Libertatea.

Din primele informații, incidentul s-a produs după ce un motor termic pe bază de ulei a explodat.

https://youtu.be/DVP92_agZ8M