Dolarul a pierdut teren în faţa euro, care a crescut la un nivel-record din iulie 2023, în urma aşteptărilor scăderii dobânzilor Rezervei federale, relatează AFP.

Dolarul a scăzut cu 0,12% faţă de moneda unică miercuri seara, către ora 16.00 GMT (19.10, ora Romîniei), la un nivel de 1,1144 dolari un euro.

”Dolarul şi-a pierdut din forţă în ultimul timp”, după care s-a redresat uşor, subliniază Stephen Innes,un analist la SPI AM.

”Încrederea pieţelor în voinţa Fed de a reduce puternic dobânzile” a cântărit greu asupra bancnotei verzi, explică el, în raport cu euro, care creşte la cel mai înalt nivel în decurs de un an faţă de dolar.

Investitorii aşteptau raportul Băncii centrale americane, după încheierea pieţelor europene.

Piaţa aşteaptă de asemenea luări de cuvânt ale unor guvernatori centrali prezenţi începând de joi la simpozionul Jackson Hole, în Statele Unite.