Putin and Erdogan held telephone talks. This was Erdogan’s first appearance in public after a sharp deterioration in his health.

At some moment there were rumors that Erdogan had a heart attack. Turkish authorities had to urgently deny the rumors, but they did it so clumsily…

— NEXTA (@nexta_tv)

Şeful în exerciţiu al statului turc apare în aceste imagini istovit, ascultându-l, prin videoconferinţă, pe omologul său rus Vladimir Putin.

Liderul de Kremlin l-a susţinut apăsat pe Recep Tayyip Erdogan, care candidează luna viitoare în alegeri prezidenţiale şi înfruntă alegeri legislative dificile.

Putin a salutat un lider cu ”obiective ambiţioase”.

El a făcut aceste declaraţii într-o ceremonie – organizată prin videoconferinţă – de inaugurare a primei centrale nucleare din Turcia, construită de către Rusia, şi a salutat un ”proiect-far” al relaţiilor Moscovei cu Ankara.

Această centrală ”este un exemplu convingător a tot ceea ce dumneavoastră, domnule preşedinte Erdogan, faceţi pentru ţara dumneavoastră, pentru dezvoltarea economiei sale, pentru toţi cetăţenii turci”, a declarat Vladimir Putin.

”Vreau să vă spun, fără reţinere, că ştiţi cum să stabiliţi obiective ambiţioase şi căutaţi să le atingeţi cu încredere”, a adăugat Vladimir Putin.

Prin aceste declaraţii foarte călduroase, el subliniază relaţia personală strânsă pe care a legat-o în ultimi ai cu omologul său turc.

”Această ceremonie arată că Guvernul turc şi preşedintele, personal, acordă o mare atenţie dezvoltării relaţiilor ruso-turce în toate domeniile”, a continuat liderul de la Kremlin.

”Noi susţinem o astfel de atitudine şi suntem convinşi că o cooperare şi un parteneriat strânse între Rusia şi Turcia sunt reciproc avantajoase”, a subliniat Vladimir Putin.

Această demonstraţie clară de suţinere intervine în contextul în care Recep Tayyip Erdogan se află în plină campanie în vederea alegerilor, care ar putea fi cele mai dificile de când a ajuns la putere, în 2003, un dublu scrutin, prezidenţial şi legislativ, la 14 mai.

Ajunşi la putere la începutul anilor 2000, atât Recep Tayyip Erdogan, cât şi Vladimir Putin şi-au consoliodat relaţiile de aproape un deceniu, în contextul unor tensiuni între ţările lor şi Occident.

În pofida intereselor divergente, ei cooperează în mai multe dosare, de exemplu în Siria.

Preşedintele turc este totodată unul dintre puţinii lideri care întreţine bune relaţii atât cu Moscova, cât şi cu Kievul, în pofida Războiului rus din Ucraina.

Inaugurarea Centralei Nucleare de la Akkuyu este unul dintre simbolurile acestui parteneriat, ”unul dintre cele mai importante proiecte reciproce din istoria relaţiilor ruso-turce”, a salutat joi Vladimir Putin.

El a subliniat că Rusia a trmis un ajutor umanitar după cutremurul sângeros din februarie, soldat cu peste 50.000 de morţi în Turcia, şi a insistat că Rusia este ”mereu pregătită să întindă o mână amicală”.

”Suntem conştienţi de sarcinile dificile pe care Guvernul şi preşedintele turc trebuie să le rezolve în domeniul reconstrucţiei (…) şi suntem pregătiţi să continuăm să oferim ajutorul şi asistenţa necesare prtenerilor noştri turci”, a declarat Vladimir Putin.