Un incident a avut loc, marți, la Liceul Gheorghe Duca din Constanța. Mai mulți elevi s-au simțit rău, după ce un coleg a pulverizat spray cu piper. Conform declaraţiei elevului, ar fi vrut să scape de ora de limba română, relatează Observator News.ro.
Cum a avut loc incidentul
Incidentul s-a petrecut în această dimineață. În timpul orei de curs de limba română, atunci când profesorul direcționa ultimii elevi întârziați în clase, elevul de clasa a 9-a a venit la cursuri cu acel spray cu piper și a vrut să le arate colegilor cum funcționează.
El a pulverizat substanța în clasă, iar colegii săi au început să se simtă rău, să acuze stări de amețeală, dureri de cap, dar și greață. Atunci a fost activat planul roșu de intervenție.
La fața locului au sosit mai multe ambulanțe. Elevii au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Constanţa. Ei sunt conștienți, cooperanți și se află în afara oricărui pericol.
ISU Constanţa anunţă că 23 de persoane au fost evaluate medical, iar 21 au fost transportate la spital.
În cazul acestuia au fost demarate anchete
Poliția a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi folosirea fără drept a obiectelor periculoase.
De asemenea, în cadrul liceului, s-a demarat o cercetare disciplinară.