Elevii din Bucureşti se vor întoarce de luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Elevii se întorc dintr-o vacanţă de o săptămână care se poate lua la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti în perioada 12 februarie – 3 martie.
Următoarele vacanţe sunt programate astfel:
* de sâmbătă, 27 aprilie, până marţi, 7 mai;
* de sâmbătă, 22 iunie, până duminică, 8 septembrie.
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până pe 26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
Vezi și Ministerului Educaţiei: Cursuri suspendate din cauza zăpezii şi viscolului în judeţele Brăila, Galaţi, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea
Prin excepţie, se stabilesc următoarele: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 14 iunie 2024.
Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 28 iunie 2024.
Articolul Elevii din Bucureşti se vor întoarce de luni la cursuri apare prima dată în Pedagoteca.