Dacă nu reușește să ducă agentul termic la unele apartamente din București, ELCEN produce curent electric. Compania a anunţat că CET-urile proprii livrează 500 MW în Sistemul Energetic Naţional.

 

Altfel spus, compania produce 5,6% din producţia de electricitate la nivel naţional, asigurând energia în condiţii de consum ridicat cauzat de condițiile meteo severe.

Alertă meteo ANM: Vin ninsorile în România

”CET-urile ELCEN livrează în prezent 500 MW în Sistemul Energetic Naţional, adică 5,6% din producţia de electricitate la nivel naţional şi 843 Gcal/h în sistemul de termoficare din Bucureşti. În ciuda stării anterioare de insolvenţă şi a subfinanţării masive a companiei ca urmare a datoriilor acumulate de Termoenergetica faţă de ELCEN, anul trecut s-au realizat la nivelul ELCEN lucrări majore de reparaţii şi mentenanţă ce au condus la asigurarea disponibilităţii de funcţionare a agregatelor energetice şi operarea acestora în siguranţă în acest sezon rece”, a transmis, miercuri, ELCEN.

Oficialii ELCEN spun că, în contextul manifestării fenomenelor meteorologice de iarnă, cu temperaturi scăzute la nivel naţional şi în Bucureşti, CET-urile ELCEN asigură în prezent energia electrică şi termică necesară în condiţii de consum ridicat, contribuind la funcţionarea stabilă a sistemului de termoficare din capitală şi a Sistemului Energetic Naţional.

Temperaturile minime se vor situa între -25 şi -18 grade.

Meteorologii anunţă că, până sâmbătă, vremea va fi deosebit de rece, iar gerul va persista în 13 judeţe din Transilvania, Maramureş şi Moldova, pentru aceste zone fiind emis Cod galben.