Eduard Hellvig este viitorul candidat la președinție? Această ipoteză adusă în discuție de fostul șef al PNL, Crin Antonescu, a fost analizată pe larg de jurnalistul Dan Andronic. Acesta a explicat că, pentru o candidatură la președinția României, fostul șef al SRI are nevoie de câteva elemente clare. Despre ce e vorba și ce șanse sunt ca Hellvig să îi ia locul lui Klaus Iohannis?

Jurnalistul Dan Andronic a încercat să ofere un răspuns la întrebarea dacă Eduard Hellvig poate fi luat în calcul ca viitor candidat la președinție, mai ales după discuția pe această temă lansată de Crin Antonescu. Andronic a amintit că plecarea lui Eduard Hellvig din funcția de director al SRI a pus pe mulți oameni politici pe gânduri. În opinia acestuia, o renunțare la o asemenea funcție presupune un plan de viitor, pe care Eduard Hellvig nu l-a împărtășit nimănui.

„De aceea speculațiile nu au încetat nici un moment. Oricum, cel mai important lucru este că se vorbește despre posibilitatea de a candida.

Eduard Hellvig a plecat din fruntea SRI după 100 de luni de directorat. Cel mai lung mandat din istoria scurtă a serviciului de informații. A dovedit că este un om care poate conduce această instituție, temută de oamenii politici autohtoni și apreciată de partenerii externi, fără excese de autoritate, orgolii sau încălcări ale mandatului democratic. Nu a fost o perioadă lină. Atât pe plan extern, vezi invazia din Ucraina, sau intern. Sunt convins că au existat momente tensionate, între Hellvig și Iohannis, sau cei din jurul său, dar aceste conflicte nu s-au văzut în societate. Sau în presă”, a scris Dan Andronic.

Denunțarea Protocoalelor Secrete dintre SRI și DNA, gest de curaj și demnitate

În opinia sa, gestul său de curaj și demnitate prin care în 2018 a denunțat Protocoalele Secrete dintre SRI și DNA, a fost lovitura decisivă dată Binomului Coldea-Kovesi. Acesta a arătat societății românești dimensiunea cancerului instituțional, dându-i ocazia să înceapă tratamentul.

„Dacă a reușit sau nu, asta rămâne de discutat.

De aceea nu m-aș mira ca Generalul Negru, Florian Coldea, între două călătorii la Monaco, când ațipește în avion, să se trezească transpirat, cu amintirea ședinței de Birou Executiv din ianuarie 2017, să dea spasmodic din cap, scrâșnind din dinți. Întrebându-se unde e. După care își revine, reintră în rolul de consultant al intereselor străine, mai comandă o șampanie pe Coasta de Azur și este mulțumit că este plătit cu bani foarte mulți. Străini”, a continuat Dan Andronic analiza.

Eduard Hellvig

Un om foarte tânăr cu o biografia extrem de densă

El a făcut și o prezentare a biografiei extrem de dense a lui Eduard Hellvig, care este un om foarte tânăr, are doar 48 de ani. Astfel, între 1998-2000, a fost consilier politic al vice-președintelui PNL, Horia Rusu, al Ministrului de Interne, Constantin Dudu Ionescu, și a fost consilier al candidatului la președinție, Mugur Isărescu. În 2004, a fost ales deputat PUR în Parlamentul României. A fost secretar al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și a fost membru al Adunării Parlamentare NATO. În 2006, Hellvig a fost numit printre primii europarlamentari ai României. Din 2008, s-a alăturat Partidului Național Liberal, iar în 2009 a devenit consilier al președintelui PNL, Crin Antonescu. A rămas secretar general al partidului între 2011 și martie 2014.

În 2012, a fost numit ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului în Guvernul Victor Ponta. La alegerile parlamentare din decembrie 2012, Hellvig a fost reales ca deputat pentru Colegiul uninominal nr. 4, Ilfov. A fost vicepreședinte al Camerei Deputaților și a ocupat posturi în Comisia pentru Afaceri Europene și în Delegația României la Adunarea Parlamentară NATO. În septembrie 2013, a demisionat din Parlament pentru a-și îndeplini rolul de europarlamentar. În alegerile din 2014 a fost cel mai apropiat consilier al lui Klaus Iohannis. În 2 martie 2015 a fost numit director al SRI. Până în iulie 2023.

„O carieră politică cum puțini oameni au avut ocazia să pună pe tapet. Care nu este marcată de scandaluri. Un element extrem de important în economia discuției despre viitor. Poate că de aceea au început speculațiile despre o posibilă candidatură la președinția României”, a scris Dan Andronic.

Dan Andronic este de părere că Hellvig își va alege momentul

El a ținut să amintească recenta declarație făcută de Crin Antonescu, în emisiunea lui Marius Tucă, privind ideea unei candidaturi la președinția României a lui Hellvig.

„Cred că deocamdată este prea devreme să vorbim de planuri de viitor în cazul lui Eduard Hellvig. Pentru o candidatură la președinția României are nevoie de câteva elemente clare: acordul și sprijinul președintelui Klaus Iohannis, întoarcerea în structurile de conducere ale PNL, ocuparea unei poziții politice care să-i dea anvergură și vizibilitate, dar cel mai important lucru – o fereastră de oportunitate. Care se poate deschide. Sau nu.

Așa cum a demonstrat până acum, Eduard Hellvig este un strateg atent. Mandatul de director al SRI i-a dat acces nu numai la informații, ci și la un mod de a vedea lucrurile diferit de oamenii politici. Are microbul politicii în sânge, așa că nu va rămâne departe de jocurile de culise. Dar își va alege momentul. Care s-ar putea să nu fie 2024”, a conchis Dan Andronic în materialul publicat în evz.ro.