Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în sus creşterea economică din trimestrul I al acestui an, la 0,2%, de la 0,1% cât estima anterior, iar faţă de acelaşi trimestru din 2022, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 2,4% pe seria brută şi cu 2,9% pe seria ajustată sezonier, conform datelor provizorii publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Specialiștii în economie vorbeau însă despre o stagnare a economiei românești dat fiind că o creștere atât de mică poate fi generată de marja de eroare a calculelor Institutului.
Produsul Intern Brut, date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul I 2023 a fost de 394,379 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 0,2% faţă de trimestrul IV 2022 şi cu 2,9% faţă de trimestrul I 2022.
Pe seria ajustată sezonier, diferenţa faţă de varianta provizorie (1) este de 5,224 miliarde de lei şi 0,1 puncte procentuale. De asemenea, faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent, diferenţa este de 0,1 puncte procentuale, de la 2,8% la 2,9%.
Vezi și BERD: PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 2,5% în acest an
Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2023 a fost de 318,557 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,4% faţă de trimestrul I 2022. Diferenţa faţă de varianta provizorie (1) este de 6,464 miliarde de lei, iar faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent diferenţa este de 0,1 puncte procentuale, de la 2,3% la 2,4%.
Comparativ cu varianta provizorie (1), dinamica PIB a crescut cu 0,1 puncte procentuale, iar cea a valorii adăugate brute a scăzut cu 0,1 puncte procentuale.
Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante între cele două estimări, astfel: construcţiile, cu o creştere a volumului de activitate de 0,3 puncte procentuale; activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii, cu o creştere a volumului de activitate de 0,3 puncte procentuale; informaţii şi comunicaţii, cu o creştere a volumului de activitate de 0,2 puncte procentuale; administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public; învăţământ; sănătate şi asistenţă socială, cu o creştere a volumului de activitate de 0,2 puncte procentuale; comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, cu o scădere a volumului de activitate de 0,7 puncte procentuale. Impozitele nete pe produs au înregistrat o creştere a volumului lor cu 1,6 puncte procentuale.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, diferenţe semnificative ale contribuţiei la modificarea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final individual şi colectiv al administraţiilor publice, de la +0,7% la +1,6%, ca urmare a creşterii volumului său de activitate de la 103,8% la 108,7%; formarea brută de capital fix, de la +2,4% la +1,9%, ca urmare a scăderii volumului său de activitate de la 113,2% la 110,4%.