Echipele Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral au intervenit în cursul nopții trecute pentru a elibera o porțiune de plajă din municipiul Constanța de șezlongurile și umbrelele amplasate ilegal pe terenul public al statului, care este în administrarea Administrației Naționale “Apele Române” – ABADL.
“Cu toate ca nu mai deținea contract de închiriere și niciun act de reglementare valabil, operatorul economic a continuat să amplaseze în mod abuziv pe sectorul de plajă șezlonguri și umbrele. Menționăm că autorizația de construire aferentă amenajării sectorului de plajă și-a încetat valabilitatea la data expirării contractului de închiriere, iar autorizația de funcționare i-a fost retrasă de către Primăria Constanța”, precizează ABADL.
Echipele Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral au intervenit în vederea eliberării sectorului de plajă de construcțiile ilegale, în conformitate cu prevederile articolului 33 din Legea 50/1991 referitoare la autorizarea execuției lucrărilor de construcții. Conform acestei legi, nu este necesară obținerea unei autorizații de demolare sau notificarea instanțelor judecătorești, a adăugat comunicatul emis de ABADL.
“Menționăm ca înainte de a interveni, ABADL a acționat cu bună credință și a notificat agentul economic pentru eliberarea sectorului de plajă, în mai multe rânduri, notificări la care acesta nu a dat curs. De asemenea, în acest an, inspectorii ABADL au sancționat contravențional cu amendă societatea, atât pentru construcțiile cât si pentru dotările de plajă amplasate abuziv.
Inspectorii A.B.A. Dobrogea – Litoral vor continua controalele pentru a lua toate măsurile ce se impun pentru respectarea reglementărilor în vigoare”, declară ABADL.
Pentru desfășurarea operațiunii au fost implicate forțele din cadrul jandarmeriei și poliției române.