Sursă foto: telegrafonline.ro

Pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost chemați să intervină duminică seara pentru a căuta doi pescari presupus dispăruți în Lacul Siutghiol.

Din cauza condițiilor hidro-meteorologice nefavorabile, operațiunile de căutare au fost întrerupte în jurul orei 2:10. Acestea au fost reluate în dimineața următoare, la ora 8:00, conform informațiilor furnizate de către ISU Dobrogea.

“La fața locului, căutările au fost sistate în jurul orei 2.00, din cauza condițiilor hidrometeorologice. În zona indicată de martori a fost găsită barca și mai multe plase. În această dimineață, la ora 8.00, au fost reluate căutările.

La fața locului intervine Detașamentul Fripis cu un echipaj de prim-ajutor, o autospecială de stingere și, de la detașamentul Port, o ambarcațiune cu o autospecială de scafandri și 3 scafandri”, a transmis ISU Dobrogea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.