Minorii au fost dați dispăruți de bunica lor miercuri, 2 august, și au fost găsiți câteva ore mai târziu în Constanța, a transmis Poliția Capitalei.
„Astăzi, Poliţia Capitalei a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că cei doi nepoţi ai săi, în vârstă de 10 şi, respectiv, 11 ani, au plecat de la domiciliu şi nu au mai revenit. În urma activităţilor specifice, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 1 au acţionat cu operativitate, iar la scurt timp i-au depistat pe aceştia în municipiul Constanţa”, a anunțat Poliţia Capitalei.
Cei doi copii nu au fost victimele vreunei infracţiuni și acum sunt în grija specialiştilor din cadrul unui centru social, în timp ce Poliția continuă cercetările.