Directorul financiar al Tesla, Zach Kirkhorn, a demisionat din funcţie vineri, a anunţat luni producătorul de automobile electrice, într-o declaraţie depusă la autorităţile de reglementare a bursei.

 

Vaibhav Taneja, directorul contabil al Tesla, a fost numit noul CFO şi va ocupa ambele roluri concomitent.

Acţiunile Tesla au scăzut cu aproximativ 4% în urma informaţiei.

Kirkhorn va rămâne cu Tesla până la sfârşitul anului pentru a ajuta la tranziţie, potrivit documentului depus la Comisia pentru bursă şi valori mobiliare (SEC).

Kirkhorn a fost CFO din martie 2019 şi a lucrat pentru Tesla din 2010.

”Pe măsură ce îmi schimb responsabilităţile pentru a sprijini această tranziţie, vreau să le mulţumesc angajaţilor talentaţi, pasionaţi şi muncitori de la Tesla, care au realizat lucruri despre care mulţi credeau că nu sunt posibile”, a scris Kirkhorn pe LinkedIn.

Schimbarea la față 2023. Tradiții, obiceiuri și superstiții pentru ziua de 6 august

Plecarea lui Kirkhorn marchează a doua înlocuire a CFO al Tesla în puţin peste patru ani.

Când fostul CFO Deepak Ahuja a părăsit Tesla în 2019, acţiunile au scăzut cu până la 4,5%.