Cea mai mare bancă din Germania a declarat într-o notă din 9 iunie şi văzută de Reuters că a descoperit un deficit al acţiunilor care susţin certificatele de depozit (DR) pe care banca le-a emis înainte de invazia Ucrainei.

Acţiunile au fost deţinute în Rusia de o altă bancă depozitară.

În circulară, Deutsche a atribuit deficitul unei decizii a Moscovei de a permite investitorilor să convertească unele dintre DR-uri în acţiuni locale. Conversia a fost efectuată fără ”implicarea sau supravegherea” băncii germane, iar Deutsche nu a putut reconcilia acţiunile companiei cu certificatele de depozit.

Este prima bancă importantă care informează oficial deţinătorii de certificate de depozit că este posibil să nu ajungă la proprietatea asupra tuturor acţiunilor la care au dreptul, au declarat pentru Reuters două surse care îi consiliază pe investitorii care continuă să deţină DR ruseşti.

DR-urile sunt certificate emise de o bancă care reprezintă acţiuni ale unei companii străine tranzacţionate la o bursă locală.

Schimbarea DR-urilor cu acţiuni la compania rusă este un prim pas către un efort de recuperare a banilor.

Acţiunile afectate includ cele ale companiei aeriene naţionale Aeroflot, ale companiei de construcţii LSR Group, ale companiei miniere şi siderurgice Mechel şi Novolipetsk Steel.

Mechel a refuzat să comenteze, în timp ce companiile rămase nu au răspuns imediat la o solicitare a Reuters de comentarii.