Denumirile mai multor grupe profesionale din sistemul educațional au fost actualizate printr-o Hotărâre de Guvern, publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, emis de Ministerul Muncii, justifică modificarea ca necesară în urma intrării în vigoare a noii legi a Educației. Legea Educației 198/2023 a intrat în vigoare pe 3 septembrie 2023, iar această hotărâre de guvern vine la peste un an de la acel moment.
Denumiri noi în educație și securitate: profesori pentru educație timpurie și lucrători în servicii private
Conform hotărârii pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.352/2010 denumirile se modifică astfel:
Descoperă și: Angajări în ministerul Educației
În 2023, Legea nr. 198/2023 privind învățământul preuniversitar a fost adoptată și ulterior amendată, stabilind cadrul legal pentru garantarea dreptului la educație pentru antepreșcolari, preșcolari și elevi. Legea reglementează atât sistemul de educație preuniversitar, cât și statutul personalului didactic de predare, auxiliar și de conducere din unitățile de învățământ de stat, particulare și confesionale.
La nivelul educației timpurii (3 luni – 6 ani), legea prevede funcții didactice de predare precum educator/educatoare și profesor pentru educație timpurie, cu personal normat pe ture în unitățile cu program prelungit. Personalul auxiliar include infirmiere și îngrijitoare în educația timpurie.
Având în vedere că structura COR nu include ocupații specifice pentru învățământul antepreșcolar, Ministerul Educației a propus redenumirea a două grupe minore și două grupe de bază din COR, introducând ocupațiile de profesor și îngrijitoare pentru educație timpurie.
Sursa: edupedu.ro
Articolul Denumiri noi în educație și securitate: profesori pentru educație timpurie și lucrători în servicii private apare prima dată în Pedagoteca.