Delfinariul din Constanţa va primi cinci delfini din Malta, iar aceştia vor ajunge în România la începutul anului viitor, a anunţat directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Ionela Costache. Autorităţile vor plăti doar taxele de transport şi cele vamale.

Directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Ionela Costache, a declarat, luni, la finalul şedinţei Consiliului Judeţean, că mai mulţi delfini vor ajunge la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) Constanţa peste câteva luni.

„Iniţial am încercat cumpărarea a patru exemplare de delfini. Această tranzacţie nu a putut fi perfectată, existând nişte hibe juridice, mai exact nu s-a dovedi provenienţa celor patru delfini şi s-a renunţat la acest proiect. Ulterior, luând legătura cu toate instituţiile de profil care au astfel de activităţi, am identificat în Malta un delfinariu care doreşte disponibilizarea a cinci delfini. Spun disponibilizarea, pentru că nu îi vinde, nu doreşte comercializarea, ci în baza unui parteneriat încheiat între cele două instituţii de cercetare se va face practic un schimb. Cinci delfini vor veni din Malta, sunt în regulă din punctul de vedere al actelor de provenienţă, sunt sănătoşi, sunt antrenaţi pentru a susţine spectacole. Vor veni pe termen nelimitat către Constanţa, iar CMSN va achita taxele de transport şi de vămuire”, a afirmat Ionela Costache, potrivit news.ro.

Ea a precizat că, deocamdată, nu este cunoscută suma care va fi plătită pentru aducerea delfinilor.„Am făcut solicitările de ofertă şi aşteptăm să ni se comunice sumele pentru că depinde de cât de mari trebuie să fie tancurile de apă, se calculează în funcţie de cât de mare este delfinul. Durează puţin să obţinem un cost estimativ, mai ales că aceste tancuri vin din Italia către Malta şi din Malta în România”, a mai transmis Ionela Costache.

Potrivit sursei citate, aceşti delfini pot ajunge cel mai devreme la Constanţa în luna ianuarie a anului viitor. 

Amintim că Delfinariul din Constanța se confruntă cu o situație dificilă. Patru din cei cinci delfini ar putea părăsi instituția la sfârșitul anului, când contractul cu partenerii din Ucraina expiră.