,,Țin să mulțumesc Spitalului Municipal Câmpina pentru toți anii în care ne-au primit cu căldură, profesionalism, omenie.

De la portarii care discută cu tine, în timp ce aștepți și efectiv caută soluții unde să fii redirecționat, la personalul care te primește cu zâmbetul pe buze, ceea ce contează enorm pentru un om care merge acolo, suferind.

Mulțumesc și pentru timpul pandemiei când a fost, se știe deja, cam singurul spital din zonă, suport covid, dar care primea și restul cazurilor și le trata cu aceeași importanță și urgență, ca și cazurile COVID.

Am cunoscuți care s-au recuperat foarte bine aici, post covid, fapt ce mă determină ca mereu să redirecționez prietenii și cunostințele către ei.

Țin să mulțumesc acum, pentru zilele trecute când a trebuit să ajung de urgență, cu probleme de sănătate, atât eu cât și fiica mea, în toiul nopții, efectiv pot spune că am fost primită ca acasa, de către părinți.

Au stat și ne-au vegheat toată nopatea, ne-au îndrumat, ne-au ascultat, au glumit și ne-au detensionat, repet de la portar până la medici… Multumesc domnului Director pentru colectivul pe care îl conduce atât de frumos cu dăruire, omenie si profesionalism”, a spus Arh. Andra Mihaela Georgescu.

Primul spital, împreuna cu un stabiliment balnear și o farmacie, s-a construit în Câmpina în anul 1897 pe proprietatea printului Stirbei. Mai târziu Câmpina avea un mic spital de chirurgie, un improvizat spital de boli contagioase, o policlinică si câteva dispensare la marile societäti petroliere.

Spitalul Municipal Campina a fost înființat în anul 1970, a fost afectat de cutremurul din 1977 și reconstruit in 1985. Odată cu noua construcție au fost create structuri noi, care pana la momentul acela se regăseau numai la nivel de județ, în conditiile unei arii teritoriale extinse si cu nevoi de servicii ale populatiei care demonstrau ca, structurile județene nu erau suficiente.

De-a lungul anilor, Spitalul Municipal Campina s-a dezvoltat, diversificandu-si structura pe 5 etaje, cu o capacitate de 302 paturi, atragând specialisti și pacienți din tot județul Prahova.