Ministrul Agriculturii, Petre Daea spune că va creşte numărul liceelor tehnologice cu profil agricol care vor intra sub patronajul ministerului pe care îl conduce.

Ministrul Daea a declarat jurnaliştilor că în prezent sunt 57 de licee care se află sub patronajul MADR, urmând ca numărul acestora să crească în următoarea perioadă.

Vezi și Bacalaureat 2022. Luni, 20 iunie, liceenii vor susține proba scrisă la Limba română

„E o plăcere deosebită să vorbesc despre liceele agricole. Sunt 57 de licee care au intrat sub patronajul Ministerului Agriculturii. Investind în licee, am mărit numărul acestora şi îl vom mări în continuare. Am vorbit cu doamna ministru Deca (ministrul Educaţiei, n.r.) că e necesar să mai analizăm situaţia unor licee, să le dăm banii necesari, ele să devină performante din punct de vedere tehnologic pentru a putea să asigure schimbul de forţă de muncă calificată. Mă gândesc şi la fermierii care îşi vor duce fermele spre o agricultură performantă. Fără pregătire nu putem să înaintăm”, a spus ministrul Agriculturii.

Articolul Daea spune că va creşte numărul liceelor tehnologice cu profil agricol apare prima dată în Pedagoteca.