Cele mai recente fotografii Cu Dacia Bigster surprind noul SUV camuflat, în teste pe străzile din Pitești. Noul SUV al Dacia va fi arătat lumii la Paris. 

Dacia Bigster va fi un SUV ”de croazieră”, cu un design mai dinamic și mai rafinat. Bigster va avea o lungime de 4,60 metri și un ampatament mărit cu circa 15 cm față de Duster.

Protecțiile pasajelor roților par mai discrete, spre deosebire de Duster, care le are mai pronunțate, dar impresia ar putea fi rezultatul colantării.

Bara spate este indiscutabil diferită, acest lucru datorându-se nevoii de a da mai multă eleganță lui Bigster.

Acest lucru s-a făcut prin eliminarea porțiunii de protecție gri-argintiu. Este destul de evident și faptul că pe uși nu pare să mai existe nicio protecție de plastic. Astfel de modificări este posibil să vedem și în zona frontală, care însă nu apare în ultimele fotografii.

Vezi și Dacia Bigster: Viitorul SUV Compact cu Motor de 1.8 litri și Sistem e-AWD

În zona stâlpului C și a geamului lateral de pe acest stâlp putem observa de asemenea cu claritate faptul că acest geam are o formă mult mai dinamică, față de cel de pe Duster, în genul celui de pe Hyundai Tucson sau Ford Kuga.

Blocurile optice spate par a avea o dispunere ușor modificată a literei Y orizontale, însă din nou această impresie ar putea fi creată doar de „jocul” foliei de camuflaj.

În rest, este foarte vizibilă similaritatea hayonului, în cele mai mici detalii, la fel și a ușii spate, în timp ce creșterea destul de mare a consolei spate îi conferă o apariție impozantă, de SUV masiv, odată cu creșterea ampatamentului.

Toate informațiile neoficiale de până acum, bazate în general pe interpretarea datelor existente în cadrul Renault Group, arată că familia de propulsoare a lui Bigster – așa cum va fi și cea a lui Duster în viitor – se va baza pe motorul de 1.2 litri în trei cilindri, care va fi declinat în diverse arhitecturi: aspirat, turbo, mild-hybrid, cu mai multe puteri.

Motorizarea hibrid va crește în cilindree, de la 1.6 la 1.8 litri, pentru un mai bun management al emisiilor de CO2.

Cea mai importantă schimbare va fi introducerea tracțiunii integrale de tip e-AWD, care va fi bazată pe un motor electric care va acționa puntea spate.

Odată cu introducerea acesteia, clienții Dacia vor beneficia în premieră de o cutie automată și de tracțiune 4×4 simultan.